Vreau și eu lentile progresive. Pe care le aleg?

doamne cu lentile progresive

Vreau și eu lentile progresive. Pe care le aleg?

Am știut de mult, de la cunoscuți, că lentilele progresive sunt o soluție bună pentru a rezolva dificultățile de vedere după o anume vârstă. Sau poate tocmai am aflat de aceasta posibilitate. Cititul a devenit o problemă cu care ne descurcăm din ce în ce mai greu mai ales în activitățile zilnice la serviciu, la magazin, oricând vrem să folosim telefonul. Dacă avem și nevoie de lentile pentru distanță, suntem chiar încurcați de mai multele perechi de ochelari.

Da, categoric, niște lentile progresive sunt foarte folositoare. Cum?

Ele au pe suprafața lor și dioptriile pentru citit, și pe cele pentru distanță. Zona de trecere între cele două tipuri de dioptrii este folosită pentru a vedea bine la distanța intermediară, la câteva zeci de centimetri. Detalii tehnice mai pe larg găsiți aici. Așa se face că, purtând lentile progresive, putem vedea bine oriunde, cu condiția să privim prin partea de lentilă potrivită. Această  obișnuință se obține în câteva zile atunci când purtăm prima oară acest tip de lentile, apoi vom uita de ea pentru tot restul vieții.

Trebuie spus și că, datorită multor ani de cercetări și permanentă perfecționare, datorită tehnologiilor folosite pentru execuție, niște lentile progresive arată ca o lentilă obișnuită, dar fac o mulțime de lucruri bune. Trecerea între zone se face invizibil, progresiv (de aici și numele lor). Totuși, ca să ajungă de la dioptrii pentru vedere aproape (cu plus) la cele pentru distanță (cu minus), trebuie acceptat că, în lateralele lentilei, se află niște zone cu distorsiuni, pe unde nu vedem la fel de bine și pe care trebuie să învățăm să le evităm.

Un alt avantaj este că putem comanda lentile progresive fotocromatice (heliomate) și vom avea și ochelari de soare în același pachet, exact atât de întunecați cât cere lumina de afară. Așa, ne vom simți confortabil, indiferent că privim în zare sau citim pe plajă.

Din cauza existenței acelor zone cu distorsiuni, dezavantajul lentilelor progresive e că nu putem folosi întreaga suprafață a lentilei pentru a vedea bine. Deci, va trebui să facem în așa fel încât să găsim lentilele progresive care se potrivesc cel mai bine cu noi, care au cele mai mari zone de vedere clară. Aceasta depinde în mare măsură de diferența între dioptriile pentru aproape și departe (adiția), dar și de cât de performant este modelul de lentile ales, de cât de mult am vrut să le personalizăm, iar asta vine cu costuri suplimentare.

In acest punct al istoriei lor, producătorii de lentile progresive au ales să facă și niște lentile progresive specializate pentru anume activități, adică să facă cât de mare se poate zona de vedere bună care ne interesează, excluzând alta. Așa au fost promovate lentile progresive de interior și cele degresive la care zona de vedere departe lipsește, făcând loc celor pentru citit și distanță intermediară. Lentilele progresive pentru condus sunt exact invers, nu au zona de citit, dar vedem bine la depărtare și intermediar. Despre diverse tipuri de lentile citiți în articolul Tipuri de lentile progresive.

Deci, care sunt cele mai bune lentile progresive? Pe care le alegem?

Tipuri de lentile progresive

Alegem, pe cât posibil, lentilele progresive care se potrivesc cel mai bine nevoilor noastre. Lentilele progresive de uz general sunt perfecte dacă avem de văzut bine alternativ, câte puțin, în toate zonele. Dacă serviciul presupune să vedem și la distanță, să discutăm cu oameni, să citim documente, să folosim puțin și laptopul, aceasta e soluția bună. Insă, dacă petrecem mult timp într-un loc care necesită vedere bună doar la o anume distanță, atunci sunt mai bune, strict pe perioada respectivă, lentile progresive specializate pentru ce avem noi nevoie. 

Designul lentilelor progresive de uz general

Fiecare producător are o listă de modele de lentile progresive, de la basic la premium. Se ține cont de diverși parametri, iar dacă vrem ca lentilele să fie personalizate, ele vor lua in calcul anume măsuri care țin de ramă, de modul cum obișnuim să o purtăm, de fizionomie. Unele modele de lentile progresive sunt chiar gândite special pentru anume activități și le alegem în funcție de activitățile pe care obișnuim să le desfășurăm pe perioade mai lungi.

Deci, ideea e să le alegem pe cele care ni se potrivesc cel mai bine, în limitele bugetului nostru.

Cum procedăm? Iată câteva linii generale cu privire la modul de acțiune:

In primul rând, găsiți un magazin online unde să vă puteți juca cu alegerile, să vă configurați singuri diverse variante, să alegeți chiar dumneavoastră diverse caracteristici (producător, modelul de lentile, grosime, tratamente, fotocromatice sau nu, etc.) și să vedeți simultan cât costă fiecare și cam la ce trebuie să vă așteptați.

Când stabiliți rama pe care veți monta viitoarele lentile progresive, ar fi bine să luați în considerare ca aceasta să aibă suprafața lentilei cât mai mare (evident, pentru a avea loc pentru toate zonele cu dioptrii diferite).

Dacă sunteți începători, n-ați mai purtat lentile progresive, rețineți că va dura câteva zile până veți învăța să priviți prin zona corectă pentru a vedea bine ce vreți să vedeți. Discutați cu specialistul ca să vă explice. Nu vă grabiți să decideți că nu vă plac, ci aveți oarece răbdare. Foarte curând îi veți folosi uitând că îi aveți la ochi și vă veți felicita pentru alegerea făcută.

Dacă nu vreți cu orice preț lentile de la un producător anume, cel mai bine verificați ofertele speciale și să beneficiați din plin de ele. Se poate să obțineți lentile mai performante sau un preț mai bun decât de obicei.

Prețul lentilelor progresive depinde foarte mult de la un magazin la altul. Doar ca exemplu, la magazinul ochelari.com, o pereche de lentile progresive costă undeva între 400 și 4000 de lei, în funcție de modelul de lentile ales, de producător, de gradul de personalizare, de caracteristicile materialului, de tratamente, etc. Aveți permanent în minte că cele mai scumpe lentile progresive nu sunt neapărat cele mai bune pentru dumneavoastră. Doar cele care vi se potrivesc cât mai bine atât cu privire la nevoile dumneavoastră vizuale, cât și la parametrii feței, ramei, prescripției.

Dacă ați mai purtat lentile progresive și v-ați simțit bine cu un anume model, cel mai bine ar fi să continuați cu același model dacă nu vi s-au schimbat dioptriile. Dacă însă v-a crescut adiția (diferența între dioptrii), se recomandă să alegeți modelul imediat superior al aceluiași producător. Este doar o recomandare, pentru a vă face acomodarea cu noile lentile mai rapidă.  

Modelele premium ale producătorilor de lentile progresive sunt perfecte dacă vrem ca lentilele să fie foarte performante ca proiectare și execuție, dar și dacă avem nevoie să fie cât mai personalizate și să aibă, prin urmare, cele mai mari zone de vedere clară posibile pentru noi. Dezavantajul este că vor fi și cele mai scumpe. Câteva exemple: Essilor Varilux X, Zeiss Smart Individual, Rodenstock Impression Free Sign 3, Hoya ID MySelf, Leica Variovid Volterra.

Lentile progresive cu un raport bun calitate preț, personalizabile, deci cu rezultate bune pentru purtător sunt, de exemplu, Hoya Lifestyle, Essilor Varilux Physio, Zeiss SmartLife Superb, Nikon Presio Power Infinite, etc.

Dacă însă avem adiția mică (dioptrii mici la distanță și la citit) și ne încadrăm bine în parametrii standard (o fizionomie obișnuită, o ramă obisnuită) și nu avem nevoie de personalizare, atunci vom avea zone de vedere clară suficient de mari și la modelele basic: Rhein Vision Innovator, Zeiss Synchrony Easy View HD, Essilor Smile Organic Free Form, Hoya Maxxee Free Form, etc. Evident, prețul va fi substanțial mai mic.

Dacă nu ne trebuie foarte mult zona de vedere clară la distanțe intermediare (cea pentru monitorul calculatorului) vor fi indicate lentilele progresive Rhein Vision Camber Plus, Essilor Varilux Comfort, Hoya Balansis, Tokai BS Custom care au canalul de progresie mai îngust, dar celelalte zone mai largi.  

Alte caracteristici care trebuie alese pentru lentilele noastre progresive

Grosimea lentilei

Lentilele sunt cu atât mai subțiri cu cât indicele de refracție al materialului din care sunt făcute e mai mare. Totuși, la indici foarte mari, apar și niște probleme cu claritatea lor. Deci, la dioptrii obișnuite, indicele de refracție comun 1.5 este suficient. Dacă însă avem dioptrii mari, este indicat un indice cu atât mai mare ca lentilele să fie mai estetice, fiind mai subțiri. Tot așa, dacă alegem rame pe șurub sau pe capse, va trebui să alegem grosimea lentilei corespunzătoare indicelui 1.53 cel puțin.

Tratamentele lentilelor

Ele sunt diverse pelicule aplicate sau tratamente în masa materialului și au ca scop să facă lentilele mai rezistente, mai ușor de întreținut și să ne protejeze ochii de lungimile de undă  dăunătoare. Fiecare producător are diverse seturi de tratamente, mai simple sau mai complexe, purtând diverse nume.  Va trebui să alegem setul care se potrivește cel mai bine cu nevoile noastre și, evident, cu bugetul.

După cum observăm, foarte multe aspecte importante țin de noi, de activitățile noastre, de parametri ai noștri, de alegerile noastre și …cine să le știe și să le facă mai bine decât noi înșine? Ceea ce nu înseamnă că trebuie să le facem singuri, ci să citim în prealabil ce trebuie să știm, să ne lămurim, să aflăm ce alegeri avem de făcut, să aflăm ce întrebări ni se vor pune și să pregătim răspunsuri, să simulăm în magazinul online câteva variante, să vedem cam cât ne vor costa… Astfel, știind, când veți merge la cabinetul magazinului ales veți putea stabili ușor împreună cu specialistul care sunt lentilele progresive cele mai bune pentru dumneavoastră. Acolo, pe lângă aceste discuții, vi se vor face măsurători fără de care lentilele nu vor fi potrivite corect pe ochii dumneavoastră. Această vizită nu trebuie făcută în grabă, ea nu poate garanta succesul dacă, la repezeală, stabiliți câteva lucruri (sau mai degrabă le stabilește vânzătorul) și măsurătorile nu sunt făcute atent, precis, cu aparatura corespunzătoare.

Deci, și succesul și prețul lentilelor pe care le vom purta câțiva ani depinde de noi, de cât de bine ne informăm atât asupra lentilelor, cât și asupra magazinului unde le vom comanda.

optiadmin

Sorin este optician, dar si inginer. Pasionat de ce se intampla in lumea ramelor, lentilelor. Este fondatorul lui OptiPro.ro si Ochelari.com

No Comments

Leave a Comment